Franța
Franța
République française Republica Franceză | ||||||
| ||||||
| Deviză: Libertate, Egalitate, Fraternitate (Liberté, Egalité, Fraternité în franceză) | ||||||
Franța este o republică constituțională unitară având un regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este euro. Deviza națională este „Libertate, Egalitate, Fraternitate(fr)” (în franceză Liberté, Égalité, Fraternité), iar Drapelul Franței este format din trei benzi verticale colorate respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise.
Franța este o țară veche, formată în Evul Mediu feudal, și își trage numele de la poporul franc. De la începutul secolului al XVII-lea și până în prima jumătate a secolului al XX-lea, a posedat un vast imperiu colonial. Începând cu anii 1950, s-a angrenat înconstrucția Uniunii Europene. Ea este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului Europei, al Parlamentului European și al UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în ultimele două secole.
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic(fr), al automobilelor, al produselor de lux(fr), al turismului(fr)și în cel al energiei nucleare(fr), aceasta în ciuda unor politici de intervenționism(fr) destul de puternice(fr).
Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014, Franța este o țară dezvoltată, cu un indice al dezvoltării umane foarte ridicat
Clima
Clima Franței metropolitane este una temperată, influențată de anticiclonul Azorelor, ca și restul Europei de Vest, cu variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală reține șase mari zone climatice:
- sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu precipitații relativ importante;
- la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu temperaturi mai ridicate;
- în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și precipitații mai reduse decât în vest;
- pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
- între zona Lorenei și cea provensală, se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu variații mari de temperatură;
- zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni reci și umede cu precipitații nivale importante.
Mare parte din teritoriile de peste mări este în schimb dominată de clima tropicală (de intensitate variabilă) excepție făcând Guyana franceză (climă ecuatorială), Saint-Pierre-et-Miquelon (climă temperat-oceanică) și teritoriile australe și antarctice franceze (cu climă polară și temperat-oceanică).
Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante: furtuni (cele din decembrie 1999(fr) au doborât 7% din copacii din pădurile franceze), canicule (canicula din 2003 din Europa(fr) soldându-se cu 15.000 de morți, incendii și inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-lea.
Peisajele și mediul[modificare | modificare sursă]
Franța metropolitană beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii agricole sau împădurite, lanțuri montane mai mult sau mai puțin erodate, litoraluri diversificate și văi cu orașe amestecate cu spații neo-naturale. Franța de peste mări conține și ea o importantă biodiversitate, de exemplu în pădurile ecuatoriale franco-guyaneze sau în lagunele Noii Caledonii.[14] Franța este una dintre cele mai împădurite țări din Europa Occidentală, pădurile ocupând 28% din suprafața țării.[b 11]
Această diversitate a peisajelor și a ecosistemelor este amenințată de fragmentarea ecologică(fr) cauzată de densa rețea de căi de comunicații rutiere,[15] de antropizarea zonelor de coastă și de poluarea apelor și solului. O treime din apele de suprafață sunt de calitate rea spre foarte rea, în principal din cauza poluării industriale; poluarea agricolă în legătură cu utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor a contribuit și ea la deteriorarea calității pânzelor freatice în mai multe regiuni, în special în Bretania.]Litoralizarea(fr) populației și a activităților ei] determină o intensificare și o îndesire a construcțiilor de pe malul mării,în ciuda Legii Litoralului(fr) din 1986 și a intervențieiConservatoire du littoralși în ciuda caracterului inundabil al anumitor sectoare. În ceea ce privește infrastructura de transport, în special cea rutieră, ea expune pe vecinii ei la o poluare atmosferică, sonoră și vizuală considerabilă
Cu toate acestea, instituțiile publice încearcă de mai multe decenii să răspundă acestor provocări. Rezervațiilor naturale(fr) și parcurilor naționale(fr) li s-a adăugat din 1968 și categoria categoria parcurilor naturale regionale(fr),care combină acțiunile de conservare cu cele de punere în valoare a patrimoniului natural și cultural și care în 2007acopereau 13% din teritoriul francez. Au fost înființate agenții pentru apă(fr) pentru a proteja și a garanta resursele de apă ale țării. Datorită unei politici de limitare a utilizării produselor petroliere și datorită importanței energiei nucleare, emisiile de CO2 pe cap de locuitor ale Franței sunt mai scăzute decât cele ale vecinilor săi europeni, și a fortiori decât cele ale SUA. Cu toate acestea, conform unui studiu al Ministerului Mediului, Energiei, Dezvoltării Durabile și Mării(fr) publicat în 2010, „în mai multe puncte, bilanțul ecologic rămâne îngrijorător, cu tendințe de deteriorare”.
Repartiția spațială a populației și a activităților sale
Franța metropolitană este marcată de multiple dezechilibre spațiale. Pe de o parte, ea este originală prin faptul că are o capitală de șase ori mai populată decât a doua arie urbană a țării,[e] și care grupează un sfert din studenți și aproape toate sediile centrale ale marilor companii ale țării. Pe de altă parte, linia Le Havre–Marsilia este adesea considerată a fi limita între un vest rămas de multă vreme agrar și care astăzi beneficiază de o importantă dezvoltare demografică și economică, și un est industrializat și de multă vreme urbanizat. În cele din urmă, de ladepartamentul Ardenilor în nord-est până la departamentul Landes în sud-vest se observă o „diagonală a densității reduse(fr)”, caracterizată printr-un grad redus de populare în comparație cu restul țării și printr-o economie adesea în dificultate.
După un îndelungat exod rural(fr) în secolul al XIX-lea și până în a doua jumătate a secolului al XX-lea,sporul migratoriu al zonelor rurale franceze a redevenit pozitiv în anii 1990.Creșterea populației urbane are loc predominant în zonele periurbane, din ce în ce mai îndepărtate de aglomerația centrală. Tabelul de mai jos listează cele mai mari orașe ale Franței, în funcție de populația ariei metropolitane.
