Realismul

Termenul "realism" defineste curentul artistic ce ia nastere in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Acest curent literar apare ca reactie impotriva romantismului. Trasaturile estetice ale realismului au ca principiu de baza obiectivitatea si luciditatea, individul fiind infatisat in dimensiunea lui sociala.

                                   

Scriitorii realisti considera ca trebuie sa dea o reprezentare verosimila realitatii, sa prezinte cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala si sa adopte un stil sobru, impersonal. Acestia se indreapta spre viata sociala, prezentand personajul in stransa legatura cu aceasta, ca un produs al mediului in care traieste. Proza realista foloseste in special analiza psihologica si reflectia morala ca mijloace de caracterizare a personajului.

                                 

Honore de Balzac este exponentul realismului, iar opera sa a avut un rol extrem de important in literatura europeana. De asemenea un anumit tip de realism poarta numele de "balzacianism" si are trasaturile ce se regasesc in celebra "Comedie umana". 

Reprezentantii curentului realist in liretarura europeana sunt: Charles Dickens -  "Marile sperante", "Casa umbrelor", Stendhal - "Rosu si Negru", "Manastirea din Parma", Gustave Flaubert - " Doamne Bovary", Tolstoi - "Razboi si pace", "Ana Karenina", Thacheray "Balciul desertaciunilor", Dostoievsky - "Crima si pedeapsa", "Fratii Karamazov".

                               

In literatura romana, realismul este reprezentat de in operele lui Nicolae Filimon - "Ciocoii vechi si noi", Ion Luca Caragiale - "In vreme de razboi", Ioan Slavici - "Moara cu noroc", Liviu Rebreanu - "Ion", "Rascoala", George Calinescu - "Enigma Otiliei", "Scrinul Negru", Marin Preda - "Moromotii", "Delirul", Hortensia Papadat-Bengescu - "Concert de muzica de Bach".