Alecu Donici - Doi caini

Un câine, de pe neam dulau,
Prielnic, credincios catre stapânul sau,
Odata au vazut
Pe vechiul cunoscut,
Juju, catel tarcat,
Ce din ograda an în curte s-au luat
Si carele acum la o fereastra-n casa,
Sezând pe un covor de cele mai frumoase,
Afara mândru se uita.
— Jujuca: ce mai faci mata?
Întreaba câinele, din coada dând încet.
(Acesta între câini e semnul de respect.)
— Îti multumesc, mon cher! raspunse lui Juju.
Sunt bine. Dorm, manânc, alerg, ma hârjonesc
Si pe saltele moi când vreau ma tavalesc.
Dar spune-mi: ce faci tu?
— Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger,
Pazind ograda la boier;
Dorm lânga poarta, sau cu caii,
Si de la bucatari ades manânc bataie.
Ba ieri si un fecior trei lovituri mi-au tras,
Pentru ca n-am latrat la vreme si la ceas.
Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare
Ai capatat favor asupra-ti asa mare?
Ce slujba la stapân în fapta împlinesti?
Fiind atât de mic, în ce te bizuiesti?
— Eu! au raspuns Juju. Ma mir de întrebare!
Eu fac apporte si joc ca omul în picioare!
Din oameni iarasi sunt la soarta în favor,
Pentru ca-n doua labe stiu a-umbla usor
Si fac apporte
Când pot.