Populaţia urbană cuprinde persoanele care îşi au domiciliul stabil în localităţile de tip urban.
Populaţia rurală este cea cu domiciliul stabil în localităţile de tip rural.
Aceste două populaţii sunt, în primul rând, categorii sociale, definite pe bază de
caracteristici demografice, economice, urbanistice etc.
Structura populaţiei pe medii (urban – rural) şi în profil teritorial prezintă interes nu
numai prin prisma implicaţiilor demografice ci şi prin semnificaţia socială şi economică.
Problema populaţiei urbane şi a celei rurale este relevantă – pentru demografie sub
raportul caracterului diferenţiat al unor fenomene cum sunt natalitatea, mortalitatea,
nupţialitatea. Astfel, gradul (nivelul) de urbanizare, într-o analiză sincronică şi diacronică,
poate servi ca variabilă explicativă – alături de alte variabile – şi să ne ajute la înţelegerea
problemelor demografice contemporane. Oraşul şi, deci, populaţia urbană au jucat un rol
de avangardă în tranziţia demografică: modelele culturale, inclusiv comportamentale
demografice, elaborate de populaţia urbană, s-au răspândit în sânul populaţiei rurale,
evident cu un decalaj.
Geografia este interesată în studiul structurii populaţiei pe medii în primul rând
datorită caracterului caracterului diferenţiat al fenomenelor demografice ale celor două
subpopulaţii: natalitatea, mortalitatea, etc. S-a constatat că nivelul fenomenelor amintite
este diferit în cadrul celor două subpopulaţii. În felul acesta, un indice simplu cum este
proporţia (%) populaţiei urbane devine, în numeroase teorii şi modele, o variabilă
explicativă pentru fenomenele demografice, atât în analiza sincronică cât şi cea diacronică.
Explicaţia este simplă: gradul de urbanizare este asociat cu variabile economice, sociale,
culturale, fiind determinat de industrializare – principalul factor –, iar procesul de
urbanizare este unul din marile procese sociale şi economice, în special în ultimele două
secole.
Structurarea rzidenţială a populaţiei a avut loc cu foarte mult timp în urmă, respectiv
odată cu separarea aşezărilor pe ce două categorii: urbane şi rurale.
Oraşul a apărut în urmă cu câteva milenii; totuşi urbanizarea ca fenomen cu ample
implicaţii în structurarea socială este relativ recentă în istoria omenirii. În ultimele decenii,
alături de ,,explozia demografică“, s-a încetăţenit cea de ,,explozie urbană“, de dimensiuni
şi cu consecinţe din cele mai importante pentru lumea contemporanăâ de astăzi şi de
mâine. . În 1972 a avut loc Conferinţa internaţională
asupra mediului înconjurător; în 1976, Conferinţa internaţională pentru aşezările umane
(habitat); în anii 1980 şi 1986 conferinţe internaţionale privind populaţia şi viitorul urban; în
1985 Conferinţa privind marile oraşe; în 1986, Conferinta privind oraşele mijlocii şi mici.
Accentuarea tot mai puternică în timp a diferenţelor dintre sat şi oraş a condus şi la
formarea a două civilizaţii – urbană şi rurală – cu moduri specifice de viaţă. Pentru a
înţelege mai bine aceste problemele , o scurtă incursiune istorică se dovedeşte absolut
necesară. Prima tranziţie – numită şi revoluţia neolitică – a însemnat trecerea populaţiei de
la ocupaţiile legate de vânătoare şi pescuit la agricultură. A doua tranziţie este legată de 141
apariţia oraşelor. Acest lucru s-a întâmplat cu 3.500 - 4.000 de ani î.Hr. Istoria
consemnează oraşe în Mesopotamia, apoi în Valea Nilului, Valea Indului, Valea Huanghe
(China), precum şi în America (Mexic, Peru). Se afirmă de multe că istoria începe odată cu
crearea oraşelor; aşadar, în urmă cu 5000 de ani a început ceea ce se numeşte, “civilizaţia
organizată urbană“. Rolul oraşelor a fost foarte important în istoria omenirii; cauzele şi
efectele fiind multiple. Trebuie însă spus, că cea mai importantă fază a acestui proces s-a
declanşat în urmă cu două secole, asociată cu revoluţia industrială, a maşinismului, a
tehnicii şi ştiinţei. De aceea se face distincţia între faza timpurie a urbanizării şi faza
“modernă recentă”.
După studiile O.N.U., gradul de urbanizare a fost de 5,1 % în 1800, a ajuns la 6,3 %,
în anul 1850, apoi, 13,3 %, în anul 1900, atindând 20,5 %, în anul 1925, desigur cu
diferenţe mari între regiunile dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. De reţinut este faptul
că în anul 1800, proporţia populaţiei urbane a ţărilor dezvoltate a fost de 7,3 %, iar a ţărilor
în curs de dezvoltare, de 4,3 %, deci foarte apropiate, pentru ca în 1925 diferenţa să
devină importantă; aproape 40 %, în ţările dezvoltate şi ceva mai puţin de 10 % în ţările în
curs de dezvoltare. În anul 1985, la un nivel mondial de 41 %, proporţia populaţiei urbane
în ţările dezvoltate a fost de 71,5 %, iar în ţările în curs de dezvoltare, de 31,2 %. În anul
1999 urbanizarea se ridicase la 46,6 % la nivel mondial, pentru ca în ţările dezvoltate să
ajungă la 75,8 %, iar în ţările în curs de dezvoltare la 39,4 %. În anul 2030, la nivel
mondial proporţia populaţiei urbane va fi de 60,3 %, în ţările dezvoltate, de 83,5 %, iar în
ţările mai puţin dezvoltate, de 56,2 %. Dacă mai amintim de apariţia metropolelor, a
megalopolisurilor, a conurbaţiilor şi superconurbaţiilor, atingând - în unele din ele cifre de
30 - 40.000.000 - ne vom putea da seama de dimensiunea ,,exploziei urbane” în timpurile
noastre. Pentru definirea fenomenului urbanizării şi măsurarea acestuia sunt necesare
concepte şi indici unitari. Dacă populaţia urbană este acceptată după definiţia naţională –
deci în mare măsură necomparabilă – în schimb, indicatorii folosiţi sunt relativ simpli.
Din analiza acestor indicatori o primă constatare este accea că nivelul de urbanizare
este înalt în regiunile dezvoltate şi scăzut în cele aflate în curs de dezvoltare. Dacă ţinem
seama de faptul că urbanizare este asociată cu gradul de dezvoltare şi, în primul rând, cu
industrializarea, vom înţelege acest decalaj, aşa cum, de altfel, este acesta atestat de
indicatorii economici. A doua constatare este că ritmul de creştere a populaţiei urbane este
foarte rapid, diferenţiat însă în funcţie de nivelul de urbanizare din perioadele trecute.
Regiunile (ţările), care aveau spre exemplu în 1950 un grad înalt de urbanizare,
înregistrează ritmuri mai lente de creştere a populaţiei urbane; cele care au pornit de la
niveluri scăzute cunosc rate de creştere foarte rapide.
Creşterea rapidă a populaţiei urbane a modificat gradul de urbanizare pe glob, pe regiuni şi pe ţări. Diferenţa între regiunile dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate în ce priveşte nivelul de urbanizare este mare, dar ritmul lucrează în favoarea acestora din urmă. Regiunile dezvoltate au niveluri înalte de urbanizare; ritmul este însă mai scăzut anunţând o tendinţă de saturare.
Nivelurile actuale cele mai scăzute se înregistrează în Asia de Sud, Asia de Est şi
Africa. Dar în interiorul acestor mari regiuni există variaţii. America Latină se distanţează de
celelalte mari regiuni printr-un nivel ridicat al urbanizării. Am amintit că tranziţia
demografică este un amplu proces social din care fac parte nu numai tranziţia mortalităţii şi
tranziţia natalităţii ci şi alte tranziţii cum sunt: tranziţia modelului urbanizării, a modelului
migraţiei, a modelului ratelor de activitate. Or, America Latină şi mai ales unele subregiuni
ale ei se află într-un stadiu avansat al tranziţiei urbanizării. Se va remarca că nivelul de
urbanizare al Americii de Sud temperate, de 84,3 % (1999) este superior Europei de Est, 142
de Sud şi chiar Europei de Vest. Totodată trebuie să se ţină seama de diferenţele în ce
priveşte definiţia naţională a populaţiei urbane, de modelul (,,pattern”) creşterii urbane: rolul
migraţiei interne, reclasificarea localităţilor urbane, contribuţia ,,aglomerărilor urbane” etc.
Datele privind cele 192 de ,,entităţi politice” pentru care O.N.U. oferă date statistice
arată un evantai foarte larg în ce priveşte gradul de urbanizare, cuprins între Buthan 6 %,
Burundi 6 %, Ruanda 7 % şi până la 100 % (Monaco, Nauru, Singapore). Dar sunt ţări
dezvoltate, de proporţii mai mari, unde nivelul de urbanizare depăşeşte 90 %, cum sunt:
Marea Britanie (89 %) şi Belgia (97 %). Variaţiile pe ţări în cadrul marilor regiuni sunt şi ele
întinse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu