Posesia a doi ochi ne permite să facem vederea noastră stereoscopică (adică să formăm imaginea tridimensională). Partea dreaptă a retinei a fiecărui ochi transmite prin nervul optic "partea dreaptă" a imaginii în partea dreaptă a creierului, analogic funcţionează şi partea stângă a retinei. După care două părţi ale imaginii – dreapta şi stânga – sunt unite de creier.
Astfel că fiecare ochi percepe tabloul "său", în cazul dereglării mişcării în comun a ochiului drept şi a celui stâng poate fi dereglată vederea binoculară. Cu alte cuvinte vi se va dubla imaginea sau veţi vedea în acelaşi timp două tablouri complet diferite.
Construcţia ochiului
Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principală este de a "transmite" imaginea corectă nervului optic.
Funcţiile principale ale ochiului:
- sistemul optic, care proiectează imaginea;
- sistemul de primire şi "codare" a informaţiei primite pentru creier;
- sistemul de "deservire" a asigurării necesităţii vitale.
Camera anterioare a ochiului reprezintă un spaţiu între cornee şi iris. Aceasta este umplută cu lichid intraocular.
Irisul reprezintă după formă un cerc cu o gaură în mijloc (pupila). Irisul este constituit din muşchi, datorită cărora mărimea pupilei se schimbă. Ea intră în sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochişor (daca este de culoare albastră – înseamnă că sunt puţine celule de pigment, iar dacă sunt căprui – atunci sunt multe). Efectuează aceeaşi funcţie ca şi diafragma în aparatul de fotografiat, reglează fluxul de lumină.
Pupila reprezintă o gaură în iris. Mărimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminării. Cu cât este mai multă lumină cu atât pupila este mai mică.
Cristalinul este o "lentilă naturală" a ochiului. Este transparent, elastic – poate să-şi schimbe forma, aproape instantaneu "reglând focalizarea", datorită căruia omul vede bine atât aproape cât şi departe. Este amplasat în capsulă şi se menţine cu ajutorul zonei ciliare. Cristalinul, la fel ca şi corneea, intră în sistemul optic al ochiului.
Corpul vitros este o substanţă transparentă gelatinoasă, amplasată în partea posterioară a ochiului. Corpul vitros menţine forma globului ocular, participă la schimbul de substanţe intraocular. Intră în sistemul optic al ochiului.
Retina este constituită din fotoreceptori (aceştia sunt sensibili la lumină) şi celule nervoase. Celulele-receptori amplasaţi în retină se împart în două tipuri: conuri şi baghete. În aceste celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea energiei luminii (fotoni) în energie electrică a ţesutului nervos, adică reacţia fotochimică.
Baghetele posedă o fotosensibilitate înaltă şi ne permit să vedem la lumină proastă, de asemeni ele sunt responsabile pentru vederea periferică. Conurile dimpotrivă, necesită multă lumină pentru activitatea sa, însă tocmai acestea ne permit să observăm detaliile mici (sunt responsabile pentru vederea centrală), oferă posibilitatea de a diferenţia culorile. Aglomerările cele mai mari ale conurilor se află în gropiţa centrală (maculă), răspunzătoare pentru cea mai înaltă acuitate a vederii. Retina aderează pe membrana vasculară, însă nu uniform pe toată suprafaţa. Anume în aceste porţiuni are tendinţa să se secţioneze în cazul diferitor afecţiuni ale retinei.
Sclera este o membrană exterioară netransparentă a globului ocular, care trece în partea anterioară a globului ocular în cornee transparentă. 6 muşchi oculomotori se fixează de scler. În ea se găsesc o cantitate mică terminaţii nervoase şi capilare.
Membrana vasculară – acoperă secţiunea posterioară a sclerei de care aderă retina, cu care este strâns legată. Membrana vasculară este responsabilă pentru alimentaţia sangvină a structurilor intraoculare. În cazul afecţiunilor retinei membrana vasculară deseori este implicată în procesul patologic. În membrana vasculară nu sunt terminaţii nervoase, de aceea în cazul afecţiunii acesteia nu apar dureri, care semnalează de obicei anumite neregularităţi.
Nervul optic – cu ajutorul acestuia semnalele de la terminaţiile nervoase sunt transmise creierului.
Structura corneei
Cunoaşterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor să înţeleagă cum are loc corecţia cu laser-eximer şi de ce ea decurge anume astfel, şi celor care vor suporta o intervenţie chirurgicală la cornee.
Membrana lui Bowman – este amplasată imediat sub epiteliu, este responsabilă pentru protecţie şi participă la alimentarea corneei. În cazul lezării nu poate fi restabilită.
Stroma – partea cai mai voluminoasă a corneei. Partea principală a acesteia – fibre de colagen, amplasate în straturi orizontale. De asemeni conţine celule care sunt responsabile pentru restabilire.
Membrana Descemetov – desparte stroma de endoteliu. Posedă o elasticitate sporită, este rezistentă în cazul lezărilor.
Endoteliul – este responsabil pentru transparenţa corneei şi participă la alimentarea acesteia. Se restabileşte foarte greu. Execută o funcţie foarte importantă a "sondei active", care este responsabilă pentru faptul ca surplusul de lichid să nu se adună în cornee (de altfel va avea loc edemaţierea). Astfel endoteliul menţine transparenţa corneei.
Cantitatea celulelor endoteliale scade în timpul vieţii de la 3500 celule pe mm2 la naştere până la 1500-2000 celule pe mm2 la vârsta înaintată. Scăderea desnităţii acestor celule poate fi cauzată de diverse afecţiuni, traume, intervenţii chirurgicale, etc. În cazul densităţii mai mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaţiată şi îşi pierde transparenţa. Al şaselea strat al corneei deseori este numit membrană lacrimală de pe suprafaţa epiteliului, care de asemeni are un rol important în paticularităţile optice ale ochiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu