Clasicismul

Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța, ale cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. 

 Clasicismul in literatura  aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale.

Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice și principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în  mod special de creareaunor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați
 cu cele mai înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regulă regi sau reprezentanți ai aristocrației, erau prezentați în odă, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie,
 socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de viață al burgheziei, 
aflată în plină ascensiune în epoca respectivă, era lăsat pe planul doi
, de aceasta ocupându-se speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupându-se în special de înfierarea anumitor vicii (comedia era văzută de Aristotel ca "înfierare” a viciilor), de prezentarea unor aspecte negative care trebuie îndreptate. Clasicismul înseamnă în primul rând ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie și credință într-un ideal permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă, perfecțiune formală (care va fi găsită în acele modele de frumusețe perfecte - modelele clasice), înseamnă superioritate a rațiunii asupra fanteziei și pasiunii. Printre reprezentanții de marcă amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetică, tratat de poetică normativă clasică). P. Corneille (Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule), Alecu Donici (Fabule).


Clasicismul in arta a aparut in prima jumatate a secolului al XVIII-lea in Franta. Atunci aparnumeroase constructii, cladiri civile si hoteluri particulare, mai ales intre moartea lui Ludovical XIV-lea si Ludovic al XV-lea, adica intre 1715-1774. In arta, mai ales in arhitectura, tot ce esimplu, tot ce precede din linia dreapta sau din arcurile in plin cintru este evitat cu grija.Ornametele sunt foarte bogate, contururile cladirilor, formele si ansamblul sub care apardandu-ne impresia de continua tremurare si lipsa de echilibru. Liniile sunt curbe,intortocheate, incolacindu-se si intretaindu-se, iar simetria lipseste cu desavarsire. Acest stilobositor este numit rocaille sau rococo.

.In regiunile mai indepartate de capitala, apar imitatii exagerate sau rau intelese, oameniisaturandu-se de aceasta ornamentare excesiva.E normal sa urmeze in arta o epoca potolita, in care liniile si unghiurile drepte sa aiba rolpredominant, deci o epoca a simplitatii si sobrietatii.Vizitele artistilor francezi in Italia se inmultesc, iar contactul acestora cu constructiile romane,cu ruinele lor marete, in planuri marginite de drepte, scandate de ritmul grav al coloanelor, cusuprafete in care toate muchiile erau perpendicular sau paralele cu pamantul, cu ornamentelesimple, ii intereseaza si ii inspira.O mare influienta asupra artei, in special asupra arhitecturii, o au cateva personalitatiimportante, cum ar fi

doamna De Pompadour

. Aceasta era o curtezana odioasa, prinamestecul ei in treburile statului, dar si o femeie cultivata, interesata de arta si literature. Eaintervine pentru simplificarea stilului in arta, inconjurandu-se de artisti fericiti sa ii fie pe plac.

Nicolaus Poussin